Presa portugheză susține că „era Villas-Boas” va fi înlocuită cu „era Costa” pe banca lui FC Porto. Jorge Costa n-are clauză de reziliere cu CFR, cu care a semnat pe doi ani, și teoretic poate pleca oricând!
Frăția CFR Cluj – FC Porto s-a legat în 2009, odată cu transferul lui Pereira din Gruia pe „Dragao”, și a culminat în iarnă, când „dragonii” și-au propus o fostă glorie, Jorge Costa, ca succesor al lui Mandorlini pe banca vișiniilor. „Ne-a refuzat atunci, din motive familiale”, a explicat ulterior Iuliu Mureșan, care avea să-l angajeze totuși pe Costa în această vară, tot la insistențele celor de la FC Porto. „Avem o relație foarte bună cu ei, pe care am consolidat-o prin evoluțiile lui Pereira la ei”, a mărturisit și Paszkany. Lobby-ul făcut de Porto lui Costa are și un substrat. Actuala deținătoare a Europa League vrea să-l crească pe Costa la o echipă cu pretenții, pentru ca într-un viitor nu foarte îndepărtat acesta să preia banca „dragonilor”.
„Costa are contract la LPF!”
Presa lusitană a scris însă ieri că Jorge Costa ar putea ajunge încă de acum pe „Dragao”, urmând a fi desemnat succesorul lui Villas-Boas, cumÂpărat pe 15 milioane de Chelsea. „Nu pleacă nicăieri, e cu mine în Austria. Are contractul înregistrat la LPF”, a replicat Mureșan, care a înregistrat la FRF contractul lui Costa încă de săptămâna trecută. Mai mult, deși nu are clauză de reziliere a contractului de doi ani cu CFR, Costa are promise bonusuri importante la Cluj. 300.000 de euro pentru titlu și 500.000 de euro pentru accederea în grupele Ligii poate încasa Costa în 2012, pe lângă salariul lunar de 20.000 de euro.
„Suntem în raporturi apropiate cu Porto după transferul lui Pereira „, Arpad Paszkany, patron CFR Cluj
„Pe Costa nu l-a căutat nimeni de la Porto! Rămâne la noi”, Iuliu Mureșan, președinte CFR Cluj
24 de trofee a câștigat Jorge Costa ca jucător cu FC Porto
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER